0 comentarii vineri, octombrie 30, 2009

"Simti cumva o diferenta intre liceu si facultate, ca acum nu mai ai teme de pe azi pe maiine".



În afară de faptul că sunt întrebat destul de des "Cum e la facultate?" , mai vine şi întrebarea de sus în completare. Pot să spun că facultatea e oarecum obositoare deşi programul este mult mai scurt decat la liceu, orele de curs şi de seminarii sunt fixate ba de dimineaţă, ba seara. Dacă într-o zi încep la ora 8 şi termin la 16, în alta încep la 14 şi termin la 20, este adevărat că am şi ferestre între acele ore, dar asta nu tot timpul.



Facultatea de drept e grea?



Pentru cei care nu se ţin de ea, da...Este ca oricare altă facultate (exceptând faptul că nu avem înca ore de laboratoare) , vine omul, începe să vorbeasca la curs, prinzi ce poţi , apoi "seminaristul" încearcă să scoată ceva de la tine din ce ai prins anterior. Cam asta e ordinea desfăşurării activităţii.



Însă avem şi câteva specimene de profesori la seminarii: tipa de la engleza are probleme destul de mari cu pronunţia, exemplul cel mai concludent " Fack-you-lty" vrând să spuna "Faculty". "Chestia" de la TGD (teoria generala a dreptului) pur si simplu cere să fie facută caterincă la ora ei, începuse să ne spună ce teme nu au fost luate pentru referat "Pai tema numarul 3, 9, 16, 22, 28, 34 " la care un coleg se trezeşte şi spune "S-a strigat linie" , bun, asta poate fi considerată nesimţire dar imi aduc aminte o scena în care a vazut-o pe o colega vorbind " Fata din penultima bancă, sa-mi spuna răspunsul la întrebarea mea" , iar banca la care se referea era numai cu baieti.

1 comentarii marți, octombrie 13, 2009

Ai încredere în mine?

Este probabil cea mai crucială întrebare când vine vorba de un prieten sau o cunoştiinţă, apare ca o testare pentru viitorul prieteniei sau este un "leap of faith"(saritura cu credinta). Totodată eşti pus în situaţia de a reflecta puţin, nu neapărat asupra ta, ci a celui care ţi se adresează. Cel puţin eu, niciodată nu am fost pregătit de această întrebare, mereu mi s-a părut ca o povară sau ca o trezire la realitate. Răspunsul dat în general este un "NU" categoric, nu-mi place să-mi pierd controlul de sine sau să fiu experimentul cuiva.

În cazuri izolate, mai zic şi "relativ" dar cu juma' de gura.

1 comentarii luni, octombrie 05, 2009

Cum se întâmplă cam de fiecare dată când ţi-e foame şi eşti pe stradă, trebuie să-ţi apară din neant câte un Fornetti în cale, dăla de miroase de la 200 m distanţă, să ştii clar că e acolo, însa stomacul tau nu se linişteşte aşa cu una-cu două, trebuie să-i faci pe plac...nu?



Mai sunt evenimente când unele funcţii cognitive îmi sunt preluate de diferite organe, de data asta stomacul mi-a zis "băăă mi-e foame" aşa că m-am îndreptat către cel mai "high-class" Fornetti. Bun, erau şi două pitzi în faţa mea, tare nehotărâte, tipic lor. "Auzi fată, dar mie mi-e pofta de dalea!" arătând către vitrină "Auziţi, alea sunt calde?!" o întreaba pe vânzătoare - şi tot aşa timp de 5 minute. Am turbat efectiv să le văd în halul ăsta de nehotărâte, mă întreb oare cât stau să-şi aleagă o bluza din "moll".



Cu chiu cu vai, se hotărăsc la nişte pateuri într-o pungă "king-size" (adică îndeajuns să hrănească toată Somalia) şi în timp ce se uitau cu extaz la conţinutul ei, vânzătoarea priveste către mine cu nişte ochi mai veseli decat înainte, bucuroasa intr-un fel sau altul ca a scapat de nebune. "Ce pot să vă dau?" - mă întreabă ea "Două gloanţe...şi o pernuţă cu fagure şi vişine" îi spun eu cu un mic surâs în colţul gurii. Bun, ce a urmat este demn de teatrul de comedie, vânzătoarea a început să râdă frenetic şi pitzi mi-au aruncat nişte priviri de parcă ar fi vrut să mă transform în ceva ne-omenesc.