joi, august 20, 2009

Anime Meet's sau Întâlnirea fanilor anime, este o chemare de socializare între persoanele cu acest hobby. Mulţi, suferă de sindromul "hikikomori" şi totuşi printr-un paradox participă la asemenea forme de adunări.

Printr-un obicei aparte, ce duce mai mult spre tradiţie, lumea se adună în locuri centrale, din zona Universitate. Dacă e sâmbătă după-masă, te poţi aştepta să-ţi sară un otac de oriunde în cale: dintr-un tufiş, de după fântâna Inter'ului sau chiar de sub covoraşul verde din pasaj. Mă foloseam de termenul "tradiţie" fiindcă aceste întâlniri au loc săptămânal sau cel putin bilunar...de ceva ani buni de zile în cazul meu. Adunarea lor într-un singur loc e grea şi anevoioasă, deh, tre să învăţăm să fim punctuali. Odată găsiţi sau regăsiţi (după caz) în acelaşi loc, se fac planuri: "unde ar fi cel mai bine să bem o bere?". Locaţiile se aleg din mers, suntem uşor de mulţumit aşa că merge orice loc cu o umbreluţă, sub care putem servi ceva rece.

Acum, cei ce n-au fost niciodată la o asemenea adunare, se aşteapta să avem ca subiect de conversaţie anime, manga şi alte aspecte legate de Japonia. Eh, nu se prea întâmplă asta.Punctele de discuţie tind către "ce mai e nou?" în legătura cu filme, muzică, jocuri, cărti şi cam tot ce e pământesc.


3 comentarii:

Anonim spunea...

Si e fain la nenea "Argentin" :D
Next time poate ma alatur si eu voua...asta daca acceptati si un non-anime

Vicenţiu (Lyzzard) spunea...

yep, oricum subiectele de discutie sunt non-anime...

x spunea...

Mi-e dor de primele anime-meeturi la care veneam. Venea extrem de multa lume necunoscuta, eu eram mai micuta si postam aberatii pe forum...
Acum e putin aiurea sa ii stiu pe majoritatea...

Trimiteți un comentariu